
Președintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, critică decizia șefului PNL al administrației județene, Gheorghe Flutur, privind cheltuirea din bani publici a unei sume de aproximativ 20.000 de euro pentru participarea la Tîrgul de Comerț de la Bergamo-Italia. El susține că Tîrgul nu este unul de promovare agro-turistică, ci vizează strict strîngerea de voturi din diasporă pentru PNL. Deputatul Băișanu consideră că PNL a căpătat o mare sensibilitate pentru diasporă și că acțiunea de la Bergamo este una pur electorală. O poziție similară a avut și liderul grupului PSD din Consiliul Județean, Cătălin Nechifor, în momentul votării proiectului inițiat de președintele Flutur. El a spus că în condițiile în care invitația la Tîrg a fost făcută de prim-vicepreședintele PNL Diaspora, Robert Răducescu, iar evenimentul este specializat în mobilier și electrocasnice, acțiunea are numai scop electoral. Tîrgul de la Bergamo se va desfășura între 28 octombrie și 1 noiembrie. Județul Suceava va fi reprezentat acolo de o delegație formată din 41 de persoane, în frunte cu Gheorghe Flutur. Costurile sînt în sumă de 92.500 de lei și au fost aprobate doar cu voturile consilierilor județeni liberali.







