Aproape 3.730 de veterani şi văduve de război din judeţul Suceava vor primi luna aceasta atît indemnizaţia, cît şi ajutorul anual de 135 de lei pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice. Anunţul a fost făcut de şefa Casei de Pensii Suceava, Mirela Adomnicăi. Ea a declarat că valoarea ajutoarelor este de 503.415 lei. Pe de altă parte, Mirela Adomnicăi a menţionat că, potrivit unui nou act normativ, începînd cu 1 decembrie, pensiile persoanelor cu handicap sînt scutite de impozit.





