În noaptea de marţi spre miercuri, autori deocamdată necunoscuţi au sustras un banner electoral din Văratic-Salcea. Furtul a fost sesizat la Poliţie, ieri la amiază, de către un consilier local. El a spus că banner-ul aparţinînd unui candidat la preşedinţie era amplasat între doi stîlpi de iluminat public. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.





