
Prefectura Suceava a informat că, în ultimele două zile, în Bazinul Dornelor au continuat operațiunile de degajare a formațiunilor de gheață de la confluența rîurilor Dorna și Bistrița, pentru prevenirea inundațiilor, iar astfel a fost deblocată o lungime de aproximativ 600 de metri din zona critică. Potrivit Instituției Prefectului, debitul apei pe cele două rîuri se menține scăzut, însă a rămas sub monitorizare, în contextul în care vremea este în încălzire ușoară. Conform situației fenomenelor de îngheț pe rîurile din județul Suceava transmisă Prefecturii de către Sistemul de Gospodărire a Apelor, pe rîul Bistrița, pe tronsonul Cîrlibaba-Iacobeni-Dorna Arini, există un pod de gheață cu o grosime de 15-25 de cm.






