De astăzi, de la ora 12.00, şi pînă mîine, la ora 18.00, se instituie cod galben de vreme rea în toată ţara. Conform Institutului Naţional de Meteorologie, vremea va deveni instabilă în toate regiunile. Vor fi averse cu caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 70 l/mp. Vîntul se va intensifica, iar trecător va avea aspect de vijelie. În prima parte a intervalului, regiunile cele mai afectate vor fi cele din nord-vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi zona montană, apoi cele din jumătatea de est.








