Lucrătorii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Suceava au aplicat 8 avertismente şi 9 amenzi în valoare de 18.200 de lei, după verificările efectuate la 32 de firme care comercializează antigel şi lichid pentru parbriz. Totodată, ei au retras temporar sau definitiv de pe piaţă mai multe produse din cele două categorii. Şefa instituţiei, Elena Oanea, a declarat că în timpul controalelor au fost depistate abateri de la respectarea cerinţelor de ambalare, etichetare şi omologare RAR. Ea a spus că alte nereguli se referă la neafişarea preţurilor şi la lipsa traducerii în limba română a elementelor de identificare de pe etichete.





