Consiliul Judeţean Suceava va închiria două spaţii, prin licitaţie. Este vorba de un spaţiu în suprafaţă de 16 metri pătraţi de la parterul Casei Prieteniei din Suceava şi de un spaţiu de 180,5 metri pătraţi de la Complexul Terapeutic pentru Copilul cu Nevoi Speciale „Amadeus” din Siret. Preţul de începere a licitaţiei este de 7 şi, respectiv, 2 lei/metrul pătrat. Data la care vor avea loc licitaţiile va fi stabilită în şedinţa de mîine a Consiliului Judeţean.






