Deputata PDL de Suceava, universitara Sanda-Maria Ardeleanu, a anunţat că marţi, 21 mai, un grup de parlamentari ai partidului a depus la Cameră două proiecte legislative. Acestea urmăresc îmbunătăţirea calităţii actului educaţional. Este vorba despre iniţiativele privind extinderea serviciilor de tipul „Şcoală după şcoală” pentru elevii de pînă în clasa a IV-a şi introducerea programului „Masă la şcoală” pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial. Deputata Ardeleanu a afirmat că primul proiect face parte din programul de guvernare propus de PDL în 2012 şi reprezintă una dintre promisiunile sale din campania electorală. Ea a explicat că statul ar urma să finanţeze programul „Şcoală după şcoală” prin acordarea unui tichet lunar în valoare de 200 de lei. Sanda Ardeleanu a mai spus că tichetul are scop exclusiv educaţional şi este netransferabil, iar serviciul va fi decontat de şcoli. Parlamentara PDL de Suceava a precizat că măsura vine în sprijinul părinţilor şi îi încurajează pe aceştia să nu-şi abandoneze locul de muncă, dar şi în sprijinul unor ONG-uri sau a unor cadre didactice ieşite la pensie şi care prin activitatea lor pot oferi servicii educaţionale de tipul „Şcoală după şcoală”. În ceea ce priveşte programul „Masă la şcoală”, Sanda Ardeleanu a spus că acesta ar urma să înlocuiască „Laptele şi cornul”, care, în opinia sa, a devenit ineficient. Ea a menţionat că PDL propune transformarea programului „Laptele şi cornul” într-un program diversificat de alimentaţie pentru copii în şcoli. Proiectul de lege împuterniceşte fiecare autoritate publică locală, care cunoaşte cel mai bine necesităţile copiilor şi specificul zonei, să decidă meniul, la solicitarea părinţilor, în limita unei valori zilnice de 10 lei/elev. Deputata Ardeleanu speră ca dezbaterile din cadrul comisiilor de specialitate ale Parlamentului să ajute ca aceste proiecte legislative să devină legi funcţionale.






