Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan l-a interpelat pe ministrul PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc, în legătură cu drumul naţional care traversează Adîncata şi care anul trecut a fost reparat, dar nu aşa cum ar trebui. Domnul Balan a spus: „Chiar dacă v-ați deplasat pînă în Bucovina, nu v-ați deranjat să constatați singur starea precară a rețelei de cale ferată din nordul țării sau degradarea care s-a instalat pe majoritatea drumurilor naționale aflate în administrarea Guvernului. Mai mult decît atît, ați refuzat să explicați de ce pentru obiectivul de investiții – cod obiectiv 818 – Modernizare DN 29 A, Suceava – Adîncata, Guvernul nu a alocat nici un leu în anul 2019, nici credite bugetare și nici credite de angajament, în condițiile în care în anul 2018 s-au alocat numai 114.000 de lei, iar necesarul de finanțare pentru finalizarea modernizării era de 59.683.000 de lei”. Anul trecut, nemulţumiţi de calitatea lucrărilor, mai mulţi localcnici din Adîncata au protestat. Totodată, primarul Viorel Cucu a trimis mai multe plîngeri pe adresa Ministerului Transporturilor.








