
Adunarea Creditorilor de la „Drumuri și Poduri” S.A. Suceava solicită falimentul firmei aflate în insolvență din 2011 și numirea societății „Multiconsult IPURL” ca administrator judiciar provizoriu. Cererea va fi analizată mîine, la Tribunalul Suceava, de un judecător sindic. Adunarea Creditorilor consideră că deschiderea procedurii de faliment se impune, pentru că orice amînare nu face decît să se adîncească pierderile și să crească datoriile celor de la „Drumuri și Poduri”. Administratorul special al firmei, Eugen Girigan, a afirmat că situația are la bază lipsa contractelor de lucrări, provocată de imposibilitatea participării la licitații din cauza litigiului cu Direcția de Finanțe. Societatea „Drumuri și Poduri”, unde unic acționar este Consiliul Județean Suceava, înregistrează datorii de 2,3 milioane de lei și are de recuperat o sumă aproape identică. Principalii creditori ai firmei sînt BCR, cu 1,5 milioane de lei, și Finanțele, cu 700.000 de lei. Eugen Girigan a menționat că, din aprilie 2011, cînd a devenit administrator special, societatea a achitat 2,6 milioane de lei, reprezentînd datorii și cheltuieli curente. La acea vreme, firma avea 130 de angajați, în timp ce acum a ajuns la numai opt salariați, din care șase sînt paznici.






