Liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, susţine că fosta guvernare PDL i-a amendat pe bugetarii din România cu cel puţin 3 miliarde de euro. El a precizat că diminuarea cu 25% a salariilor bugetarilor a fost făcută în anul 2010, iar un calcul simplu, la un salariu mediu de 1.700 de lei/persoană, arată că fosta guvernare a avut la dispoziţie în fiecare lună cel puţin 100 de milioane de euro. Liderul PSD Suceava a precizat că decizia de diminuare a salariilor a afectat aproximativ 1,3 milioane de salariaţi din sistemul bugetar. Domnul Nechifor a spus: „La acel moment, Guvernul Boc a avut în fiecare lună un plus în visterie de circa 100 de milioane de euro, prin faptul că cei 1,3 milioane de salariaţi din România, din zona publică, au primit acea amendă de 25%. Deci asta a cîştigat PDL la momentul respectiv pe spinarea românilor, în fiecare lună. Şi pînă a plecat de la guvernare, PDL s-a bazat în acea perioadă pe circa 3 miliarde de euro, care practic au fost luaţi cu japca de pe spinarea românilor”. Domnul Nechifor este nemulţumit, pentru că, în prezent, PDL critică Guvernul USL. Liderul PSD Suceava a adăugat că Guvernul se va baza în cursul acestui an pe o creştere economică „destul de bună”, mai mare decît media din celelalte ţări ale Uniunii Europene.






