Astăzi, în jurul orei 09.00, un jandarm aflat în timpul liber a găsit o mapă cu documente pe un trotuar de pe strada Meseriaşilor, din zona centrală a Sucevei. Conform unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi, mapa îi aparţine unei femei de 31 de ani, din Rădăuţi, şi conţinea actele de identitate ale acesteia, certificatul de înmatriculare al maşinii şi asigurarea RCA. Femeia a fost contactată pentru a se stabili modalitatea de înapoiere a documentelor pierdute.





