Anul trecut, cîteva mii de hectare de teren arabil din judeţul Suceava au fost lăsate de izbelişte. Şeful Direcţiei Agricole, Dumitru Parasca, a declarat că din cele peste 180.000 de hectare arabile aproape 5.700 au rămas nelucrate. El a spus că situaţia a fost întocmită în baza datelor transmise de către primării şi firmele cu profil agricol. Guvernul intenţionează să-i amendeze cu 400 de lei pe cei care nu-şi lucrează pămîntul sau îl lasă necurăţat. Proiectul va fi supus dezbaterii parlamentare şi ar putea intra în vigoare din aprilie. Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a apreciat că intenţia guvernanţilor reprezintă o lovitură dată la temelia societăţii. El a spus că această iniţiativă va crea o stare identică celei din 1907 şi va aduce ţăranii într-o situaţie dramatică.








