

În ciuda frigului, cîteva mii de oameni au asistat, astăzi, în zona centrală a Sucevei, la manifestările de Ziua Națională. Manifestările au început cu o slujbă religioasă, iar la statuia „Bucovina Înaripată” din Piața Drapelelor au fost depuse coroane de flori. Despre însemnătatea și importanța zilei de 1 decembrie au vorbit prefectul Constantin Harasim, șeful administrației județene Gheorghe Flutur, și primarul Sucevei, Ion Lungu. Toți au făcut apel la unitate. A avut loc și o paradă pe tronsonul dinspre esplanadă spre BCR, prin fața Palatului Administrativ, cu participarea unor plutoane de la ISU, Jandarmerie și Poliție, care au defilat și cu mijloace de intervenție. Ulterior, mijloacele de intervenție au fost expuse în fața Palatului Administrativ.






