Aproximativ 2.000 de pacienţi suceveni se află chiar şi din 2010 pe listele de aşteptare pentru dispozitive medicale. Purtătorul de cuvînt al Casei Judeţene de Sănătate, Anda Sălăgean, a declarat că 300 de cereri au rămas neonorate din 2010, 340 din 2011, 740 din 2012, iar 482 de la începutul anului în curs. Ea a spus că solicitările vizează, în principal, protezele auditive, protezele pentru membre şi dispozitivele de mers. Anda Sălăgean a menţionat că, anul trecut, au fost eliberate 3.846 de decizii pentru procurarea dispozitivelor medicale, iar din ianuarie 2013 şi pînă-n prezent alte 1.893.







