Primăria Suceava a aprobat 4.098 de cereri pentru subvenţia la încălzire în sezonul rece 2013/2014. Alte 241 de solicitări au fost respinse. Primarul Ion Lungu a afirmat că, din totalul dosarelor aprobate, 3.012 au fost depuse de abonaţii sistemului centralizat de termoficare. El a mai spus că Primăria a achitat în avans 14.500 de lei ca subvenţie pe o perioadă de cinci luni pentru 50 de familii beneficiare ale venitului minim, care-şi încălzesc locuinţele cu lemne.





