Conform unui comunicat al Consiliului Judeţean Suceava, preşedintele instituţiei, Cătălin Nechifor, a participat sîmbătă, 21 septembrie, la trei evenimente. Domnul Nechifor a fost prezent la inaugurarea lucrărilor de modernizare a Şcolii Gimnaziale din Breaza, care în prezent are 14 săli de clasă şi care a fost construită în 1930. Lucrările s-au făcut cu fonduri de la Consiliul Judeţean şi de la Consiliul Local Breaza. Domnul Nechifor a participat şi la evenimentul „Drumeţie pentru o nouă viaţă”, care a fost organizat de Fundaţia „O nouă viaţă”, Primăria Suceviţa, Camera de Comerţ şi Consiliul Judeţean. S-a organizat o drumeţie în vederea strîngerii de fonduri. Fundaţia vrea să achiziţioneze un microbuz utilat cu rampă pentru persoanele aflate în scaun cu rotile, să creeze un fond medical şi să construiască o seră. Tot sîmbătă, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a fost la ediţia a V-a a Festivalului Hribului, care a fost organizată, la Vama, de Asociaţia Turistică Vama-Bucovina.








