Sala Tisa din cadrul Hotelului „Best Western Bucovina” din Gura Humorului va găzdui mîine, 2 septembrie, între orele 18.00 şi 20.00, deschiderea oficială a două festivaluri internaţionale. Este vorba despre Festivalul Internaţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică „Umor la… Gura Humorului”, ajuns la a XX-a ediţie, şi despre cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film, Diaporamă şi Fotografie „Toamnă la Voroneţ”. Iniţial se anunţase că deschiderea celor două manifestări va avea loc în vîrful pîrtiei „Şoimul”. Locaţia a fost schimbată, însă, din cauza vremii nefavorabile. Cele două festivaluri internaţionale fac parte din „Nopţile Humorului”, manifestare programată pentru perioada 2 – 5 septembrie.






