
Adjunctul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, Toader Buliga, a fost împuternicit la comanda unității, în locul comisarului șef Dorel Aicoboae. Acesta s-a pensionat. Dorel Aicoboae va împlini 50 de ani în luna noiembrie. El avea o vechime de aproape 26 de ani în poliție. Comisarul șef Toader Buliga a fost împuternicit în noiembrie 2016 să exercite cu caracter temporar funcția de adjunct al IJP Suceava. Pînă atunci, el a coordonat Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului. Toader Buliga are 41 de ani. Prefectul de Suceava Mirela Adomnicăi a spus că nu are cunoștință despre ieșirea la pensie a comisarului Aicoboae. Prefectul a adăugat că se aștepta ca în baza bunei colaborări avute cu Dorel Aicoboae acesta să o informeze măcar telefonic în legătură cu decizia luată. Lui Dorel Aicoboae tocmai îi fusese prelungit mandatul de şef al Poliţiei în urmă cu o lună. Ministrul de Interne, Carmen Dan a declarat că în ultimele zile au depus cereri de pensionare 700 de polițiști, iar media de vîrstă a solicitanților este de 55 de ani. Polițiștii care se încadrează în prevederile legale preferă să se retragă mai repede din activitate pentru că la acest moment, în cazul lor, pensia e mai mare decît salariul.








