Senatorul PNL de Gura Humorului, Daniel Cadariu, solicită demararea unei anchete în legătură cu asigurarea lemnului de foc pentru populație. El a afirmat că ancheta ar trebui să vizeze în special ocoalele silvice Mălini și Rîșca, după ce foarte mulți cetățeni din aceste zone s-au plîns de faptul că deși au depus cereri de furnizare a lemnului de foc încă din luna iunie nu au primit răspuns nici pînă astăzi. Parlamentarul a spus că s-a ajuns ca locuitorii din județul nostru să sufere din cauza lipsei lemnului de foc mai rău decît cei din Săveni-Botoșani, „spre rușinea celor de la Direcția Silvică Suceava”. În opinia senatorului Cadariu, trebuie lămurite cît se poate de repede „mecanismele suspecte care stau în spatele acestei stări de fapt”. De asemenea, el a menționat că PSD a respins inițiativa legislativă a parlamentarilor PNL referitoare la reducerea prețului lemnului de foc pentru populație prin scăderea TVA-ului de la 19 la 9%.










