Angajaţii Spitalului Judeţean Suceava şi-au primit salariile, însă unitatea a rămas fără fonduri pentru medicamente şi hrană. Managerul instituţiei medicale, economistul Vasile Rîmbu, a declarat că nu mai sînt bani pentru aprovizionarea cu alimente şi medicamente din cauză că, la semnarea contractelor de finanţare pentru anul în curs, Casa Naţională de Sănătate a luat în calcul cheltuielile totale ale spitalelor doar pentru primele 10 luni. El a mai spus că Spitalul Judeţean poate asigura medicamentaţia timp de o lună, dar numai pentru cazurile de urgenţă.






