
Municipiul Suceava a fost eliminat din cursa pentru cîştigarea titlului de Capitală culturală europeană în 2021. Ministerul Culturii a anunţat astăzi că lista scurtă a oraşelor preselectate pentru obţinerea acestui statut cuprinde localităţile Timişoara, Baia Mare, Cluj-Napoca şi Bucureşti. Ieri, o delegaţie condusă de primarul Ion Lungu a prezentat, la Bucureşti, dosarul de candidatură al Sucevei pentru titlul de Capitală culturală europeană. După prezentare, primarul a afirmat că proiectul municipalităţii a fost apreciat de juriu. Ion Lungu a mai spus: Indiferent dacă ne calificăm mai departe sau nu, eu spun că am făcut o figură frumoasă, iar în perioada scurtă de timp pe care am avut-o la dispoziţie s-au făcut o documentaţie bună şi o strategie culturală consistentă pentru Suceava şi pentru regiune.
După anunţul de astăzi, primarul a spus: „Din păcate proiectul nostru nu s-a calificat, dar important este că am participat. Am părăsit competiţia cu fruntea sus, mai ales că am făcut o figură frumoasă la prezentarea strategiei noastre culturale şi am fost încurajaţi de experţii Uniunii Europene să mergem mai departe cu ea”. Ion Lungu a adăugat: „Eu cred că regulile sînt valabile în cultură ca şi în sport, important este să participi, nu poate toată lumea să se califice mai departe. Ne-am atins ţinta pentru această fază. Vom implementa strategia pe care o avem”.







