
Primarul Sucevei, Ion Lungu, susţine că abonaţii sistemului public de termoficare al oraşului nu vor beneficia de căldură, dacă luna aceasta, nu vor achita măcar 4 milioane de lei din datoria reprezentînd echivalentul a 4 milioane de euro. El a făcut afirmaţia la întîlnirea pe care a avut-o cu şefii de asociaţii de proprietari astăzi, la o zi după ce administratorii „Bioenergy” au anunţat că închid centrala pe biomasă din pricina blocajului financiar în care se află şi a lipsei materiei prime. Primarul consideră că vinovate de această situaţie sînt conducerile „Termica” şi asociaţiilor de proprietari, fiindcă nu au luat măsuri suficiente pentru recuperarea banilor de la populaţie. El a menţionat că la sistemul public de termoficare al Sucevei sînt cuplate 21.022 de locuinţe, iar încasările din septembrie au totalizat numai 800.000 de lei, ceea ce înseamnă, în medie, 38 de lei pe locuinţă. Ion Lungu crede că soluţia o reprezintă încheierea de contracte individuale, dar administratorul special al „Termica”, Ovidiu Dumitrescu, spune că acest lucru nu îl permit nici legislaţia, şi nici sistemul. Atît Ovidiu Dumitrescu, cît şi şefii de asociaţii au afirmat că, în ciuda eforturilor depuse pentru impulsionarea încasărilor, ritmul se menţine scăzut, chiar dacă s-a apelat şi la justiţie. Mai mult, ei spun că oamenii lor au primit ameninţări în momentul în care au bătut la uşile rău-platnicilor.







