La Suceava, taxele şi impozitele locale pentru 2016 ar putea rămîne la valorile absolute din 2015. Primarul Ion Lungu a declarat că dările locale nu s-au majorat în ultimii şapte ani, iar pentru a fi menţinute la valorile absolute din acest an trebuie să jongleze cu noile cote minime şi maxime prevăzute de actualul Cod Fiscal. Primarul a exemplificat cu impozitul pe clădiri la persoane fizice, unde el propune o scădere cu un leu la garsoniere şi la apartamentele cu patru camere. Ion Lungu a spus că va solicita deliberativului să nu aprobe alte facilităţi şi scutiri fiscale în afară de cele prevăzute prin lege, pentru a nu deschide cutia pandorei. El consideră că dacă va începe sarabanda populismelor, atunci municipiul Suceava va rămîne fără taxe şi impozite locale.







