Tîrgul „Produs în Bucovina” a fost deschis, astăzi, în Parcul IOR din Sectorul 3 al Capitalei şi va funcţiona pînă duminică. La Tîrg şi-au expus marfa aproximativ 30 de producători şi procesatori suceveni, iar, la deschidere, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a apărut îmbrăcat cu un suman şi purta o traistă bucovineană. În prima zi, printre participanţii la eveniment s-au aflat primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă, actorii Florin Piersic, Vladimir Găitan şi Alexandru Arşinel, cascadorul Sobi Csech şi o delegaţie a Camerei de Comerţ din Italia. Atmosfera este întreţinută de Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, Sofia Vicoveanca, Laura Lavric şi Viorica Macovei. În această toamnă, Tîrgul „Produs în Bucovina” a mai fost organizat la Suceava, Iaşi şi Cluj Napoca.






