Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, în comuna suceveană Dorneşti, că situaţia fondului de pensii şi nu cea a ţării este dramatică, pentru că un deficit de 3,6 miliarde de euro nu este joacă. Cu o zi în urmă, Traian Băsescu îi spusese şefului delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, că trebuie văzut cît de mult se va mai cheltui pentru costuri sociale, deoarece România are un deficit de aproape 3 miliarde de euro, ceea ce este dramatic. Traian Băsescu a apreciat, la Dorneşti, că soluţia pentru acoperirea deficitului o reprezintă aducerea de bani din altă parte, dar nu neapărat de la FMI. „Aduceţi-vă aminte cînd aplaudaţi atunci cînd se cumpărau voturi cu dublarea pensiilor. Aplaudaţi, dar cînd spuneam că nu-i sustenabilă mărirea pensiilor vinovat era preşedintele”, a spus Traian Băsescu. El a completat: „Cert este că exact ticăloşii care au cumpărat voturi păcălindu-i grav pe pensionari că le pot dubla pensiile acum ţipă. Şi dintre oamenii politici, şi din presă”. Traian Băsescu a spus că nu se referă numai la PSD, pentru că social-democraţii doar îi susţineau din umbră pe cei care luau decizia de a cumpăra voturi cu viitorul ţării. El a conchis că „PNL nu a pierdut suficient de bine alegerile, faţă de ticăloşiile făcute cu bugetul României în anii 2007 şi 2008”. Traian Băsescu a fost pentru a cincea oară la Dorneşti, după inundaţiile de la sfîrşitul lunii iunie. El a vizitat podul rupt de ape care acum se află în reconstrucţie. Reprezentanţii firmei „COLAS” l-au asigurat pe şeful statului că podul va fi gata pînă pe 15 noiembrie.







