
Primăria Suceava a înregistrat trei oferte la licitaţia de astăzi pentru concesionarea serviciului de transport şi distribuţie a energiei termice, dar nu toate erau eligibile, aşa cum cere Legea. Viceprimarul Lucian Harşovschi a anunţat că ofertele au venit din partea asocierii „Thermonet” Suceava- „Servicii Comunale” Rădăuţi, a societăţii „Veolia Energie” Iaşi şi a noii firme de termoficare a municipalităţii, „Transagent”. El a adăugat că oferta „Thermonet-Servicii Comunale” a fost declarată neeligibilă din cauză că societatea rădăuţeană deţine licenţă de operare clasa II şi nu III, cum se specifica în caietul de sarcini. Viceprimarul a menţionat că, în aceste condiţii, în termen de aproximativ 40 de zile, ar urma să se declanşeze procedura negocierii directe cu firmele care au depus oferte eligibile. Însă, Lucian Harşovschi a subliniat că deliberativul local poate decide, în perioada imediat următoare, în legătură cu modificarea strategiei privind desemnarea viitorului operator. Serviciul vizînd transportul şi distribuţia energiei termice în Suceava a mai fost scos la licitaţie în cîteva rînduri, fără succes.





