Cîteva mii de credincioşi veniţi din mai multe zone ale ţării au asistat, astăzi, de Sînziene, la Sfînta Liturghie de la Mănăstirea „Sfîntul Ioan cel Nou” din Suceava, prilejuită de hramul lăcaşului de cult. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Înalt PreaSfinţia Sa Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt PreaSfinţia Sa Teodosie, arhiepiscop al Tomisului, şi Înalt PreaSfinţia Sa Meletie, mitropolitul Cernăuţiului şi Bucovinei. Printre participanţii la Sfînta Liturghie s-au aflat şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, şi primarul Ion Lungu. După slujbă, racla cu moaştele Sfîntului Ioan cel Nou a fost purtată pe străzile Sucevei într-o procesiune care a inclus principalele biserici. Sfîntul Ioan este protectorul oraşului Suceava.







