UNPR Suceava va avea liste proprii de candidaţi la alegerile locale. Aşa se arată într-un comunicat remis de Biroul de Presă al Organizaţiei Judeţene a Uniunii. Potrivit comunicatului, listele candidaţilor UNPR pentru primării şi pentru consiliile locale vor fi definitivate în maximum trei săptămîni. Conform sursei citate, la preşedinţia Consiliului Judeţean şi-a anunţat intenţia de a candida lidera UNPR Suceava, Cătălina Vartic. Candidatura Cătălinei Vartic va fi analizată şi validată în şedinţa Biroului Politic Judeţean al Uniunii. Deocamdată, pentru preşedinţia CJ Suceava şi-au anunţat candidaturile actualul şef al administraţiei judeţene, liderul PDL Gheorghe Flutur, şi liderul PSD, deputatul Cătălin Nechifor. Deputatul Nechifor va candida din partea USL.






