Pe 31 august, lucrătorii din Vama Siret au descoperit pe sensul de intrare în România două autoturisme în care erau ascunse țigări de proveniență ucraineană. În primul autoturism, marca Audi, condus de o româncă de 22 de ani, au fost găsite în bagajele personale şi în aripile din spate ale vehiculului 420 de pachete de țigări. În al doilea autoturism, marca Volkswagen, condus de o femeie de 61 de ani, au fost descoperite în bagajele personale 110 pachete cu țigări. În ambele cazuri, țigările au fost ridicate în vederea confiscării. Cele două femei au fost amendate cu cîte 5.000 de lei fiecare.






