Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, îi ţine isonul preşedintelui Organizaţiei Judeţene a PNL, Ştefan Alexandru Băişanu. Aşa, ca între co-preşedinţi. A spus co-preşedintele USL Alexandru Băişanu că la Primăria Suceava ar putea candida un independent, hop şi co-preşedintele USL Cătălin Nechifor cu aceleaşi vorbe. Pentru cei care încă n-au aflat, la Suceava, PSD va da candidatul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, iar PNL va alege candidatul pentru Primăria Suceava. Dacă domnul Nechifor şi-a asumat candidatura pentru Consiliul Judeţean, nu acelaşi lucru l-a făcut şi Alexandru Băişanu în cazul Primăriei Suceava. Asta pentru că liderul PSD chiar crede că-l poate învinge pe preşedintele PDL al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, în timp ce liderul PNL se teme că ar putea pierde alegerile în faţa primarului PDL al Sucevei, Ion Lungu. Dacă în mai toate locurile din ţară se ştiu candidaţii USL la cele mai importante primării, la Suceava useliştii încă mai bîjbîie. Domnul Băişanu tot spune că face sondaje. Şi, din cînd în cînd, de faţă cu presa, desenează potretul robot al candidatului ideal. Mai nou, aşa cum spuneam, PSD şi PNL promit un candidat independent sprijinit de USL. Probabil că domnii Nechifor şi Băişanu se gîndesc la modelul pe care USL îl va aplica în Bucureşti. Dar, Sorin Oprescu este primar în funcţie. Sorin Oprescu are notorietate, vine cu un bagaj de realizări, are la îndemînă o serie de pîrghii pe care le poate acţiona pentru a-i încînta pe votanţi şi are sponsori pentru campania electorală. Are, pentru că primarul general al Capitalei este principalul favorit al cursei electorale. De unde vor scoate domnii Nechifor şi Băişanu, cu doar un an înainte de alegeri, un candidat cu notorietate, dar şi cu realizări care să-l recomande pentru funcţia de primar? Un candidat cu sponsori şi cu carismă. Dar, mai ales, un candidat care să o facă pe-a cobaiul electoral, doar pentru că şeful PNL Suceava e fricos ca un şoarece şi nu are curajul să-şi asume candidatura pentru funcţia de primar al Sucevei.






