Unul dintre laitmotivele sfîrşitului de an 2016 a fost absorbţia scăzută a fondurilor europene. Mai jos nici că se putea, de peste tot se striga 0 iar „performanţa” era pusă în spatele guvernului tehnocrat. Stupidă şi neverosimilă nu doar cifra nulă, dar însuşi demersul împotriva guvernului de atunci, atîta vreme cît, în fapt, era vorba de exerciţiul bugetar 2007-2013 prelungit. Politicienii ştiu însă cum se disimulează informaţia şi cît de superficiali sînt cetăţenii. Nu e nevoie de multe explicaţii, totul e să arunci cifre, să creezi imagini, fie ele şi false, fie ele şi în propriul dezavantaj la o adică, dacă ajută scopului de moment. Iată de ce: În timp ce mesajul electoral striga 0 absorbţie a fondurilor europene, 2016 este de fapt, anul în care în România au intrat cei mai mulţi bani europeni. E vorba de 7 miliarde de euro care s-au dus în principal către beneficiarii direcţi – autorităţi locale, companii private, ONG-uri. Cu alte cuvinte, nu că s-au pierdut bani europeni, ba chiar s-a atins un maxim istoric, după cum arată datele Ministerului de Finanţe în cei 10 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană. Dacă pentru perioada de finațare precedentă, 2007-2013, se înregistrase o rată de absorbție de 58%, în 2016 s-a depăşit 80%. Dar nu lauda tehnocraţilor este scopul acestei prezentări, căci n-au făcut vreun act eroic, doar treaba pentru care erau acolo, ci paradoxul situaţiei. Meritul acestei rate istorice este şi al guvernului tehnocrat şi al guvernului precedent, Ponta. Asta ne demonstrează că social-democraţii ştiu să taie în carne vie, chiar şi propria mînă, dacă sacrificiul slujeşte nobilului scop, în cazul de faţă accederea la putere. Decît să spună că a fost un succes care se datorează amîndurora, decît să recunoască faptul că şi ceilalţi pot face lucruri bune, mai bine strigă-n gura mare 0. Pentru că nu raţiunea şi argumentele primează în dezbaterile noastre publice, ci scandalul, degetul întins către adversar şi ochii scoşi. Circul… şi sîngele rece.
