Aşa Inspectorat Şcolar, aşa învăţămînt

Foto

Cu emoţii, dar s-a rezolvat. A rezistat în fruntea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava din 2012, cînd a venit prin detaşare, în interesul învăţămîntului. Cum altfel? A trecut peste atîtea situaţii, că doar n-o fi uşor să conduci un inspectorat şcolar şi a ieşit cu bine din toate, inclusiv din cea mai recentă, privind transferurile ilegale de elevi la liceele sucevene. Culmea ar fi fost să n-o rezolve pe asta în care era vorba chiar de funcţia domniei sale. Domnul Gheorghe Lazăr, pînă acum detaşat la conducerea scestei instituţii în interesul învăţămîntului, a reuşit, după trei ani, să ia concursul. Nu din prima, căci iniţial, l-a picat la proba orală la care ar fi trebuit să-şi demonstreze capacităţile manageriale, ci după contestaţie. Cele trei ceasuri rele ale zilei de marţi l-au ocolit pe Gheorghe Lazăr care a primit de la Minister undă verde. Trei ani de manageriat şi un concurs aproape picat i-au trebuit să demonstreze că e bun de şef. Atît de bun încît, pe sub nasul domniei sale, adjuncta Cristina Teodorovici şi Comisia de transferuri au încălcat legea şi au făcut ca sute de elevi suceveni să fie acceptaţi la şcoli pentru care n-au obţinut o medie suficient de mare. E adevărat că planul n-a fost dus la îndeplinire, că presa şi-a băgat coada iar treaba a fost răscolită pînă la eliminarea din schemă a doamnei Teodorovici şi întoarcerea elevilor la liceele la care au fost admişi iniţial. Dar domnul Lazăr, şeful cel mare al instituţiei a ieşit, din cîte se vede, basma curată. Lui nu i-a imputat Ministerul nimic, ori asta înseamnă că habar n-a avut ce se întîmplă în instituţia condusă de el. Oricum am da-o, şeful IŞJ nu are cum să iasă bine, dar ce mai contează, atîta vreme cît rămîne în funcţie? Interesul a fost atins. Mai crede cineva că e vorba de interesul învăţămîntului? Nu mai întreabă nimeni cum e posibil ca după trei ani la vîrful Inspectoratului, după zeci de ani la catedră şi alţi cîţiva de directorat, un profesor care mai are doar doi ani pînă la pensie, ia cu greu examenul pentru funcţia de conducere. Este penibil că astfel de manevre se fac într-o instituţie care ţine de Ministerul Educaţiei dar este, mai ales, grav că un asemenea sistem de valori este promovat. Mai speră cineva la o nouă Lege a Educaţiei şi mai ales la respectarea ei?

Alina Mihăescu

Exit mobile version