Vlad Popescu-Piedone se dă bine pe lîngă suceveni, doar-doar cu timpul aceștia vor spune, ”da, domnule, e de-al nostru”. Și asta în perspectiva alegerilor din 2024, că doar Piedone jr. e tînăr și cu siguranță că ar vrea să continue în Parlament, acolo unde e cald și bine. Vlad Popescu-Piedone este fiul lui Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 al Capitalei. Piedone jr. a fost băgat pe gîtul PSD Suceava de conducerea centrală a partidului, care a fost rugat să facă asta de tatăl Piedone sr., dar, probabil, și de Dan Voiculescu. Dan Voiculescu este șeful Antenei 3 și coorodonatorul din umbră al PPU-sl, parcă așa îi spune partidulețului din care face parte și Piedone jr. Așa cum procedează de ani și ani de zile, Dan Voiculescu bagă pe listele PSD, la alegerile parlamentare și europarlamentare, oameni de-ai lui, fie ca independenți, fie ca membri ai unor construcții politice anemice. Asta, la schimb cu sprijinul pe care Antenele îl oferă PSD. Din 2020, bucureșteanul Vlad Popescu-Piedone este deputat PSD-PPU-sl de Suceava. De atunci încoace, domnul Popescu se gudură pe lîngă suceveni pentru a fi considerat unul de-al lor. Așa a făcut și pe 1 ianuarie 2022, atunci cînd a postat un mesaj care începe așa: ”Dragi suceveni, dragi români, dragi prieteni, am intrat astăzi într-un Nou An pe care avem șansa să-l modelăm așa cum ne dorim!”. După care bla-bla-bla și apoi spune ”am petrecut noul an într-un loc de poveste din Suceava, unde tradițiile sînt păstrate cu sfințenie”. Mesajul este însoțit de o fotografie în care Piedone jr. apare în mijlocul unor tineri costumați în urs și de o alta în care este cu soția la o mănăstire din județul nostru. Emoționant. Oare înainte de a fi deputat de Suceava, Piedone jr. știa unde este Suceava pe hartă? Oare dacă nu ar fi fost deputat de Suceava, domnul Popescu ar mai fi făcut Revelionul prin zona noastră? Dar ce-a făcut Vlad Popescu Piedone pentru suceveni în anul și ceva de cînd este parlamentar de Suceava? În afară de faptul că a petrecut Revelionul în județul nostru alături de niște prieteni și, astfel, a contribuit financiar la creșterea veniturilor turismului de la noi. Vlad Popescu Piedone face eforturi să devină în ochii publicului un sucevean, însă el rămîne un bucureștean interesat să continue în Parlament, unde-i cald și bine, cu voturile sucevenilor.










