Conducerea unei şcoli din Dublin le-a trimis părinţilor, acum, înainte de sărbătorile de iarnă, o scrisoare, prin care îi atenţiona să nu ofere profesorilor cadouri de Crăciun. Nu era ăsta subiectul principal al scrisorii. Directorul însuşi le comunica părinţilor chestiuni legate de perioada vacanţei şi data la care îşi vor relua cursurile. A ţinut însă să menţioneze că nu e indicat să cadorisească şi profesorii, pentru că n-ar fi în interesul nimănui. Citez din textul scrisorii: „Ca de obicei, le cerem părinţilor să nu trimită profesorilor cadouri de Crăciun, ci, în loc de asta, să facă acasă o felicitare pentru profesor. Aceasta este o perioadă a anului foarte costisitoare pentru familii, iar personalul consideră că nu este nevoie să se adauge şi mai multă presiune financiară prin cumpărarea mai multor cadouri”. Scrisoarea a fost publicată integral pe o reţea de socializare de o româncă stabilită în Dublin. Doamna Mihaela Paula Ghinea mai menţiona că, acolo, părintele fiecărui copil plăteşte 75 de euro la începutul anului pentru manuale, caiete şi alte materiale folosite la clasă, iar cine doreşte face o donaţie de 2 euro pe lună pentru asociaţia părinţilor. Este evident ce-a vrut doamna Ghinea să transmită prin postarea ei. Mesajul scris de directrul şcolii nu se regăseşte în nicio unitate de învăţămînt din România. Cine a mai auzit să scrie directorul scrisori părinţilor? La noi, dacă eşti părinte, te informezi cum ştii. Te descurci. Eventual, părinţii sînt certaţi că nu trec pe la şcoală să vadă ce fac odraslele lor. La ei, şcoala înţelege că rolul de dascăl nu se încheie odată cu ieşirea copilului de pe poarta şcolii, că părinţii şi profesorii sînt parteneri cu un scop comun, acela de a educa copiii. Iar cum partenerii ar trebui să se respecte unul pe altul, niciunul dintre ei n-ar trebui să-ncerce să-l mituiască pe celălalt. Pentru că, hai să fim sinceri: cadourile pentru profesori se fac contra îngăduinţă şi interes din partea profesorilor pentru odrasle. Ceea ce unii numesc recunoştinţă pentru dascăli pentru eforturile pe care le fac cu copiii lor, se poate arăta cu prisosinţă exact printr-un gest precum cel sugerat de conducerea şcolii din Dublin. Elevii ar putea face o felicitare cu mîna lor iar toată lumea ar fi mai fericită: profesorul, că a primit un dar nepreţuit, pe care nu l-ar putea cumpăra de nicăieri, copilul, că a făcut ceva frumos şi cu mesaj sincer pentru profesorul preferat, părinţii, că în loc să cheltuiască bani pe cine ştie ce lucru inutil, pune în valoare creativitatea copilului şi-l face mai responsabil. Adică ceva cu adevărat educativ. Şi am mai sesizat ceva din scrisoarea cu pricina. Directorul începe cu formula „ca de obicei, le cerem părinţilor…”. E clar că şi părinţii irlandezi au prostul obicei, ca şi părinţii români, de a face daruri profesorilor. Secretul constă în atitudinea profesorilor care, iată, nu încurajează metoda, indiferent cît de tradiţională ar părea. Că şi obiceiurile şi tradiţiile astea nu sînt întotdeauna cele mai bune. Să preluăm de la străbuni, dar să fim mai cumpătaţi.
Alina Mihăescu
