Demult n-am mai auzit o veste aşa bună precum fireasca decizie a Guvernului de a achiziţiona „Cuminţenia Pămîntului”, sculptura lui Constantin Brîncuşi. Orice alt deznodămînt al situaţiei privind vînzarea acestei lucrări ar fi fost împotriva firii. Să răsuflăm însă uşuraţi pentru că statul român ne-a arătat de-a lungul anilor că e capabil de multă inepţie şi prostie, aşa că aşteptarea a fost cu mari emoţii. E reconfortant să ştim că guvernanţii noştri au luat pur şi simplu o decizie de bun simţ. Şi, vedeţi, nu doare pe nimeni la buzunare chiar dacă 11 milioane de euro nu sînt de ici de colo. Ce-i drept emoţiile nu s-au terminat, pentru că nu putem spune hop pînă cînd tranzacţia nu este încheiată, mai ales că avocatul actualilor proprietari a reacţionat repede la anunţul Ministerului Culturii privind subscripţia publică naţională în urma căreia s-ar strînge şase milioane de euro. A reacţionat şi s-a arătat surprins de statul român care, la negocieri, n-ar fi amintit nimic despre asta. Subscripţia naţională ar fi o premieră pentru România dar pare o idee foarte bună atîta vreme cît vine pe fondul unei dorinţe unanime a românilor de a achiziţiona „Cuminţenia Pămîntului”. Sînt sigură că dacă am întreba fiecare român în parte dacă e de acord să dea trei euro pentru ca valoroasa sculptură să fie a României, răspunsul ar fi „da”. În realitate nu se va întîmpla asta, o mare parte dintre cetăţenii acestei ţări nu va face acest gest. Ori nu ştiu despre ce-i vorba sau cine-i ăla Brîncuşi, ori nu le pasă ori sînt foarte săraci. Şi n-ai ce face. Mai e o categorie care dacă s-ar gîndi de două ori mai bine, ar rupe de la bugetul personal banii de-un pachet de ţigări şi i-ar dona cu „mărinimie” pentru sculptură. Pentru ei e nevoie poate de o campanie naţională bine gîndită şi organizată care să-i lămurească de ce 13,50 lei e un efort minim cu profit maxim. Cei mai mulţi însă, sper, sînt cei care ştiu deja asta şi vor dona sume poate chiar mai mari de 3 euro. Şi cînd vom fi bătrîni iar nepoţii ne vor întreba „ce-ai făcut tu bunico/bunicule pentru noi?” i-am putea arăta sculptura lui Brîncuşi pe care am cumpărat-o cu toţii. Vă pare puţin lucru?
