Trei unităţi de învăţămînt sucevene s-au oferit să le dea posibilitatea elevilor de clasa a VII-a să înveţe despre locurile şi monumentele româneşti recunoscute de UNESCO. Este vorba despre Şcolile Generale 1 şi 3 din Suceava şi de Şcoala Gimnazială Pătrăuţi. Profesorii au la dispoziţie manualul „Hai să descoperim Patrimoniul UNESCO al României”, care a fost pus la dispoziţie gratuit de Fondul Cultural Naţional. Din Patrimoniul material UNESCO fac parte, printre altele, satele cu biserici fortificate din Transilvania, bisericile pictate în exterior din Moldova, Cetatea Sighișoara şi bisericile din lemn din Maramureș. Directoarea Şcolii Generale nr. 1 Suceava, Gabriela Mihai, a explicat pentru „Monitorul de Suceava” de ce a fost aleasă varianta împărtăşirii de informaţii legate de Patrimoniul UNESCO: „Valorile noastre naţionale nu se cunosc suficient, iar elementele care alcătuiesc identitatea noastră trebuie îngrijite, transmise şi consolidate mai ales în contextul globalizării. Sînt lucruri pe care elevii noştri trebuie să le descopere şi să le înţeleagă pentru a-şi cunoaşte ţara”. Corect. Are dreptate doamna directoare. Însă, nu am văzut-o pe Gabriela Mihai sau pe alţi directori de şcoli din Suceava, şi nu i-am văzut nici pe profesorii de istorie agitîndu-se că am intrat în anul Centenarului Marii Uniri. Cîţi dintre elevii suceveni ştiu cine a fost Ion Grămadă, scriitor, istoric şi erou al Primului Război Mondial născut în localitatea suceveană Zahareşti? Ion Grămadă dă numele unei străzi din chiar centrul municipiului Suceava. Sau cîţi dintre elevii suceveni ştiu cine a fost Iancu Flondor, unul dintre artizanii Unirii Bucovinei cu Ţara? Şi exemplele de acest gen ar putea continua. Este lăudabil că noţiuni despre Patrimoniul UNESCO au început să fie predate, fiindcă trebuie să ne cunoaştem ţara, dar cu judeţul în care ne-am născut şi-n care trăim cum rămîne?
Dar cu Suceava cum rămîne?
