De ce eu? În cazul de faţă nu e vorba de filmul aclamat la Berlin, a cărui premieră a avut loc luni în România şi care spune povestea controversată a morţii procurorului Panait, deşi e un film de văzut după cum se vorbeşte. De ce eu sau de ce mie mi se întîmplă una sau alta este o întrebare care macină adsesea mintea românului. În loc de o analiză obiectivă, de înţelegerea eficienţei şi rezultatelor, a scopului şi a beneficiarilor, românul se revoltă. Adică n-ar fi o problemă la fel de serioasă dacă i se întâmplă vecinului, dar lui! De capra vecinului s-a luat şi preşedintele Alianţei Sindicatelor din Învăţămînt Suceava-ASIS, profesorul Giani Leonte, care critică decizia Ministerului Educaţiei privind înfiinţarea de comisii de anchetă anticorupţie în fiecare şcoală. Într-un comunicat transmis de liderul ASIS se precizează: „De ce, din nou, se loveşte pe la spate în şcoli şi birocratizăm excesiv educaţia? Hai să înfiinţăm un post de poliţie în fiecare şcoală ca să creştem calitatea actului educaţional! În plus, sînt legi organice care condamnă corupţia, pentru ce o nouă comisie? Cine verifică activitatea acestei comisii? O altă comisie?”. De asemenea, se întreabă Giani Leonte de ce Ministerul nu a dispus constituirea de astfel de comisii şi la nivelul instituţiei şi al inspectoratelor şcolare. De ce la noi da şi la ei nu? Dacă-mi amintesc bine, sindicaliştii din învăţământ n-au avut nimic împotrivă cînd s-a introdus obligativitatea camerelor de luat vederi la examenul de bacalaureat, căci controlaţi erau elevii. În actualul protest n-am văzut un argument logic, n-am văzut o justificare, doar nemulţumire şi sentimentul că profesorii ar fi nedreptăţiţi printr-un tratament discriminatoriu. Deci nu fondul problemei frustrează ci faptul că măsura îi vizează. În principiu, demersul domnului Leonte este corect, căci da, înfiinţarea unor comisii anticorupţie în şcoli presupune că „are balta peşte” ceea ce nu e prea compatibil cu prezumţia de nevinovăţie. Nu e firesc să presupunem că într-o unitate de învăţămînt sigur se încalcă legea şi deci e nevoie de încă o comisie vigilentă. Dar atitudinea, deranjul că măsura îi vizează pe profesori şi nu şi pe ceilalţi, nu este nici ea un pas în creşterea actului educaţional. Demnitatea oamenilor şcolii şi imaginea învăţămîntului românesc, pe care le apără sindicaliştii din învăţământ, presupun şi caracter, adică un comportament care să nu implice nici grija altuia, nici capra vecinului.
Alina Mihăescu
