<Nimeni nu-i profet în ţara lui> a devenit un principiu, aşa că nu se dezminte. Se aplică la oameni şi la fapte deopotrivă. Bine însă că se aplică. Unul dintre cele mai frumoase şi valoroase monumente de arhitectură din judeţul Suceava este Cazinoul din Vatra Dornei. Din păcate, starea de degradare este atît de avansată încît nu ştiu, zău, cît mai valorează bijuteria faimoasă cîndva, la începutul secolului XX, în această parte a Europei. Un litigiu între municipalitatea Vatra Dornei şi Biserica Ortodoxă este piatra de moară atîrnată de gîtul celui ce ar putea fi salvatorul oraşului-staţiune. Nefiind clar cine este proprietarul clădirii, nimeni nu face nimic să o consolideze. Toţi o vor, nimeni n-o îngrijeşte. Şi totuşi, la mijloc sînt nişte oameni, pentru că, mă gîndesc, dacă s-ar dori cu adevărat, Cazinoul din Vatra Dornei ar putea redeveni ceea ce-a fost odată. Greu de crezut că nu se înţelege cît rău face această tergiversare unei clădiri monument istoric care se îndreaptă astfel, vertiginos, spre dispariţie. Dar, pentru că sînt în cunoştinţă de cauză, nişte tineri arhitecţi şi nişte tineri ong-işti s-au gîndit că n-ar fi rău dacă totuşi ar face mai multă vîlvă pe lîngă ruinele de pe malul Dornei, doar doar atenţia opiniei publice se va ascuţi, iar liniştea aşezată peste dărîmături va fi înclocuită de zgomotul unui şantier de restaurare. Aceşti oameni cu iniţiativă şi expertiză în arhitectură vin tocmai de la Cluj, s-au alăturat altor cîţiva tineri care chiar îşi iubesc oraşul de la Asociaţia Redescoperă Vatra Dornei şi Asociaţia Kilometrul 0 şi au pus la punct Festivalul Dorna Art, o ediţie sub titlul „Tot ce-i vechi şi ce e nou”. Vor organiza practic, între 29 şi 31 iulie, în grădina Cazinoului tot felul de activităţi culturale, sportive şi de divertisment, totul pentru a atrage atenţia asupra clădirilor istorice din Vatra Dornei ce ar merita redate comunităţii ca spaţii culturale. Căci printre altele fie spus, Cazinoul nu este singurul monument arhitectural al Dornei. Să recunoaştem, oraşul staţiune cîndva vedetă a Orientalilor, este aproape mort. Abia răsuflă. Localnicii sînt probabil la fel, dacă a fost nevoie de nişte clujeni care să ia atitudine. Nu-i cazul să ne simţim lezaţi în mîndrie, dimpotrivă: să ne lăsăm mai degrabă animaţi de modul lor de-a acţiona, să ne dezmorţim şi să cerem să ni se respecte dreptul – la un oraş îngrijit, frumos şi mic burghez, de care ne pasă şi pe care-l respectăm. Cu responsabilitate pe de o parte şi Doamne ajută pe de alta, poate rezolvăm şi cu litigiul, aşa încît oamenii să iasă cîştigători.
