La întîlnirea semestrială a directorilor de școli, șeful Inspectoratului Școlar Suceava, Grigore Bocanci, s-a referit și la problemele pentru care unii părinți bat la ușa instituției pe care o conduce. A spus domnul Bocanci: ”Vin părinții pînă la noi, la IŞJ, să ne reclame tot felul de nimicuri, cum ar fi că nu știu care învățătoare a ridicat vocea la copil, că altcineva dă prea multe teme acasă sau tot felul de chestiuni minore care s-ar rezolva foarte ușor dacă cei din școală ar avea deschidere să comunice cu părinții nemulțumiți. Astfel de probleme trebuie rezolvate la nivelul unității de învățămînt. E o chestiune ce ține de management”. Are perfectă dreptate profesorul Bocanci. Dacă învățătoarea ridică vocea la un copil, atunci părintele trebuie să vorbească direct cu aceasta, iar dacă nu găsește înțelegere trebuie să reclame situația la conducerea unității de învățămînt. Dacă nici așa nu se rezolvă, abia atunci ar trebui să se adreseze Inspectoratului Școlar Suceava. Dacă un părinte consideră că cel mic primește prea multe teme pentru acasă, atunci traseul ar trebui să fie același: profesor – director – inspectorat. Pe de altă parte, nimicurile despre care vorbește șeful Inspectoratului Școlar Suceava nu sînt nimicuri. Pentru un copil și pentru părintele acestuia este foarte important cum se comportă doamna învățătoare. Pentru un copil și pentru părintele acestuia este foarte important cîte teme trebuie făcute acasă. Așa cum pacientul trebuie să fie în centrul actului medical, așa și elevul trebuie să se afle în centrul actului educațional. Ca să parafrazez, ”fără elev școala e pustiu”, iar ”dacă școala e pustiu” profesorii rămîn fără obiectul muncii și în aceste condiții Grigore Bocanci nu ar mai putea fi șef de inspectorat școlar.
