Cluburile de fiţe din Suceava sînt precum Suceava. Puţine și cu pretenţii, scumpe şi populate de oameni săraci sau care fac bani din economia neagră, cu clienţi prost îmbrăcaţi şi al căror nivel social este sub media bunului simţ. De fapt, fenomenul de clubbing în Suceava nici nu există, este în construcţie sau în tranziţie de la discoteca de ţară la clubul din Marea Britanie, de exemplu, dacă e să ne luăm după decor. Un experiment care presupune petrecerea cîtorva ore într-un astfel de ”club wanna-be” este relevant ca să tragi o concluzie cu privire la statutul social al suceveanului şi cum înţelege el să se expună şi să se impună. Culmea, chiar reuşeşte, pentru că un tînăr posesor de autoturism, muşchi tatuaţi, smartphone şi dispus să spargă nişte sute de lei pe noapte, se cheamă că e un tînăr sucevean de succes, pentru care tinerele sucevene, frumuşele de altfel, ca niște ţărăncuţe veritabile ce sînt, dar cu mai multe ore petrecute la mall și pe net decît la şcoală, ar face orice să le intre în graţii. Măcar o dată. Dincolo de Iphone şi de contul de Facebook pe care-l verifică o dată la trei minute, îi mai uneşte ceva pe consumatorii suceveni de astfel de evenimente: senzaţia că, odată intrat într-un astfel de club, au reuşit în viaţă. Indiferent că e body-guard, barman, chelner, client sau însoţitoare de client, afişează cu toţii un aer superior cu tendinţe spre aroganţă. Dacă nu eşti unul de-al lor, şi n-ai cum să treci neobservat, vei fi întîmpinat de la intrare cu reticenţă: rezervare aveţi?!, căci aşa se face la un club exclusivist. După ce treci de vigilenta santinelă, te preia o tînără studentă probabil, angajată temporar, care nu te găseşte pe listă decît după două trei căutări. Nu sînteţi în gaşcă mare, ghinion, veţi sta la bar. Mesele sînt pour les connaisseurs, deşi ei nu știu că se numesc aşa. Dacă nu eşti tuns regulamentar, cu breton á la Mazăre ar fi ideal, barmanul te va privi circumspect şi cu distanţă şi va simţi nevoia să-ţi explice că nu serveşte ca gustare decît nachos, adică chips-uri din alea mexicane, convins fiind că n-ai văzut în viaţa ta. Domnişoarele merg la baie cu o frecvenţă greu de urmărit. Niciodată singure, ci în ceată şi întotdeauna cu geanta plic la ele. Chelneriţele nu prididesc cu comenzile, cocktail după cocktail curg valuri şi se fumează mult, altfel, ce sens ar mai avea totul? Muzica e tare, dar ăsta nu e defectul ei cel mai mare. De gustibus… Oricum ar fi, climaxul e atins doar atunci cînd ritmurile şi chiar versurile devin explicit etnice. E de mirare şi nu e, căci sîntem totuşi la Suceava, nu doar într-un club care se vrea de fiţe. Adevărul e că n-am avut încotro.
Alina Mihăescu
