Sînt un cetăţean obişnuit care, dacă ar avea posibilitatea, ar renunţa şi la asigurările de sănătate obligatorii şi la cele pentru pensia de stat. La medic plătesc oricum, merg cel mai adesea la un cabinet privat iar la pensie, sper să trăiesc 100 de ani dar să am puterea să muncesc pînă-n ultima zi, că în baza sumelor ce mi se vor cuveni, n-am nicio şansă de supravieţuire. Ca mine sînt mii de români dar posibilitatea de a alege între sistemul privat şi cel de stat nu există. Ca urmare, dacă tot sînt asigurat şi am cîteva servicii medicale incluse pe care oricum le-am plătit, am zis hai să şi beneficiez de el. Respect regulile, mă adaptez la sistem şi vreau să reduc şi costurile. Îmi propun deci să-mi fac analize generale, fără să mă doară ceva, fiind într-o stare de sănătate bună, cel puţin aparent. E februarie, apelez la medicul de familie la care sînt înscrisă şi solicit trimitere la un laborator de analize. Fără trimitere nu mă pot programa la analize. Nu mă pot trece nici măcar pe-o listă de aşteptare, nu exist. Cu trimiterea reuşesc să intru pe listă. Cu zîmbetul pe buze sunt anunţată că sunt aşteaptată în luna mai. Mai devreme nu sînt locuri, alţi asiguraţi sînt pe listă înaintea mea. Eram pregătită pentru o amînare dar nici chiar aşa. Şi nu doar eu, nici sistemul nu e pregătit. Trimiterea de la medicul de familie, fără de care nu se poate face programarea este valabilă două luni, 60 de zile. Ori, din februarie pînă în mai sînt cam 90 de zile. Ca urmare, în ziua în care sînt programată, trimiterea mea nu va mai fi, de fapt, valabilă. Soluţia de avarie, găsită de oamenii care lucrează în sistem, de laboratoare, care lucrează în orb şi fac programări în baza unei speranţe căci nu ştiu ce fonduri vor avea luna viitoare, este aceea de a mă trimite încă o dată la medicul de familie, undeva prin luna aprilie. Acesta mai face o dată aceeaşi trimitere, dar cu o altă dată, document care îl substituie pe primul, identic, dar care va fi valabil în ziua recoltării de sînge. Exact acelaşi lucru se întîmplă dacă asiguratul solicită trimitere la specialist şi de cele mai multe ori, avem nevoie de specialişti. Cu toţii ştiu asta, laboratoarele, medicii de familie se confruntă zilnic cu situaţia. Se luptă cu morile de vînt, cu internetul şi cardul electronic, fac orice altceva decît acte medicale. Şi-aşa supraaglomeraţi şi încurcaţi de sistem, muncesc de şapte ori pentru acelaşi lucru, cu un asigurat care face şapte drumuri în încercarea de a greva cît mai puţin sistemul, de a face prevenţie aşa cum ni se tot trîmbiţează că e avantajos. Şi-atunci cum să mai vrei să fii asigurat la acest stat care nici nu-ţi oferă nimic dar nici nu te lasă să te descurci singur? Numai încurcă.
Alina Mihăescu
