Astăzi se împlinesc 106 ani de la Unirea Bucovinei cu Regatul României. Pe 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei s-a întrunit în şedinţă în Sala Sinodală a Catedralei Mitropolitane din Cernăuţi, unde a fost citită moţiunea Unirii. În finalul acesteia se spune: „Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi s-au întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile şi când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit în temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre. Drept aceea noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind învestiţi singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale, hotărâm: Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.
La 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu Regatul României arătam în cadrul aceleiași rubrici: ”Despre oamenii care au înfăptuit Unirea se pot spune multe. La fel de multe se pot spune şi despre contextul în care a avut loc lipirea Bucovinei la Regatul României şi despre paşii făcuţi pînă pe data de 28 noiembrie, dar şi după aceea. Paşii făcuţi de pantofii politicienilor şi de bocancii soldaţilor. Se pot spune multe şi trebuie spuse. Trebuie spuse în special în timpul orelor de istorie, că după aceea te ia viaţa de mînă şi nu te mai lasă să deschizi o carte de istorie, şi nu o să ştii niciodată cine ţi-au fost înaintaşii şi ce e cu pămînturile pe care calci. Din nefericire, şcoala românească, trecută prin atîtea reforme, nu prea mai are timp de istorie”.
Din păcate, asta cu timpul prea puțin alocat istoriei în școli a cam rămas valabilă și în ziua de astăzi.
