De fiecare dată cînd plec sau vin de la Bucureşti, pe cale rutieră, nu pot să nu remarc trecerea prin localitatea Sascut. O comună din judeţul Bacău, care dacă n-ar fi stat în calea Europeanului 85, n-ar fi auzit nimeni de ea, nici măcar pe vremea cînd fabrica de cuie încă producea. Cu alte cuvinte, am spus tot, inclusiv lucrurile de ispravă. Ceea ce atrage în mod vădit atenţia la Sascut nu sînt nici uriaşele hale din centru rămase în paragină, nici alte obiective din sat, ci plăcuţele de la marginile localităţii. La intrare ne întîmpină cu nemţescul „Willkommen”, iar la ieşire cu mai prietenosul, englezescul „Farewell”. O altă plăcuţă mai generoasă ne explică de ce acest Babel. Comuna Sascut e înfrăţită cu vreo cinci localităţi din diverse ţări. Sascut se multiplică de mii de ori în ţara asta, pentru că foarte multe localităţi din România au încheiat diverse parteneriate cu administraţii din ţări europene. Şi atît. Majoritatea acestor înfrăţiri n-au adus de-a lungul anilor aproape deloc plus valoare, dar dau bine la CV. Şi pentru că, slavă Domnului, există excepţiile, avem ocazia să le şi vedem. Cîteva astfel de parteneriate funcţionează, dovadă stă satul Iacobeşti, din comuna Grăniceşti, judeţul Suceava. Încă de pe vremea comunismului, nişte francezi din Sévrier, o comună din aropierea graniţei cu Elveţia, au decis să facă ceva pentru a-i ajuta pe români. Această comunitate de francezi, prin Asociatia ASAP, a făcut pentru oamenii din Iacobeşti, şi nu numai, ce n-au făcut mulţi români, multe autorităţi. Au proiecte în fiecare an şi fac eforturi, financiare şi personale, pentru ca oamenii din această zonă să trăiască mai civilizat. Iar cînd dovezile sunt toalete în şcoală, dispensar în sat, apă curentă, investiţii în spitale, farmacie, schimburi de experienţă pentru studenţi sau fermieri, e lesne de înţeles că oamenii din Iacobeşti trăiesc, datorită lor, un pic mai bine. Toate acestea există în judeţul Suceava graţie modului în care unii oameni înţeleg să-i ajute pe alţii. Nu se ştie prea multe despre ASAP pentru că aceşti oameni sînt nu doar generoşi, ci şi modeşti. E simplu, dar ţine de o anume cultură asociativă. Cum se face că francezii din Sévrier şi românii din Iacobeşti au reuşit în timp ce alţii au rămas la stadiul de înfrăţire pe plăcuţă, e un răspuns pe care-l putem bănui cu toţii.
