Complexul Comercial Rozita încă mai fumegă. Nenorocirea de la începutul săptămînii a dat peste cap afacerile, dacă nu chiar vieţile unor suceveni care nu au pierdut în flăcări doar marfă, ci au rămas cu credite în bănci pe care nimeni nu ştie cum le vor plăti. Ancheta nu a ajuns oficial la etapa concluziilor, se ştie însă că depozitul din Şcheia nu era autorizat de către Pompieri. Nu se respectă normele de prevenire şi stingere a incendiilor (PSI) aşa că de ce ne-am mira că se întîmplă astfel de dezastre. Nu se respectă pentru că merge şi aşa, iar suceveanul, ca tot românul, uită repede şi nu învaţă din greşeli. În urmă cu cinci ani un incendiu izbucnit în bazarul din lunca Sucevei a distrus 84 de chioşcuri şi a provocat pagube de 1 milion 500 de mii de lei noi. Nici bazarul nu era autorizat să funcţioneze de către Pompieri, iar intervenţia acestora a fost extrem de greoaie tocmai din cauza nerespectării unor norme precum distanţele dintre standuri sau lărgimea aleilor. Ne-am fi aşteptat ca între timp să se schimbe ceva. Într-adevăr, între timp, Primăria a investit 3 milioane de euro în reamenajarea unei mari suprafeţe a bazarului şi…. atît. După cum banii investiţi de municipalitate sînt ai noştri, deci şi ai mei, mi-aş dori ca Primăria să facă investiţii sigure, fără riscul de a dispărea peste noapte într-un incendiu. Dar administraţia bazarului nici măcar nu a cerut pompierilor autorizare, pentru că ştie foarte bine că nu respectă normele. Nu le respectă din două motive: unul, că nu are bani ca să investească în hidrante sau trapă de evacuare a fumului, al doilea, că standurile ar trebui mult rarefiate. Pentru partea a doua nu e nevoie de bani, ci doar de bune intenţii şi bună organizare. Dar deciziile de felul acesta sînt grele pentru că interesele sînt multe, iar bazarul s-a născut, este şi va muri ca enclavă de asistaţi social. Comercianţii din bazar sînt de neînţeles. Ei preferă să funcţioneze aşa, la limita legii şi fără protecţie, riscînd zi de zi un dezastru. Tot de neînţeles sînt şi chiriaşii de la Rozita care plătesc o chirie pentru standul din complex dar nu cer nimic în schimb, nici igienă, nici siguranţă. Acceptă să fie trataţi la un nivel foarte jos şi apoi se miră că-i bate Dumnezeu. Ori, nu iese fum fără foc – iar în cazul de faţă nu e doar o metaforă.
Alina Mihăescu
