
Aceste alegeri locale au arătat că degeaba se strofoacă unii cu lupta anticorupţie atîta vreme cît românii nu împărtăşesc toţi aceleaşi valori. Votul de duminică a demonstrat negru pe alb că puşcăria nu e nici pe de parte vreo stigmă, la fel cum altădată ni s-a mai arătat că nici vilolul nu e şi nici violenţa domestică. Băimărenii trebuie să fi avut motivele lor pentru care îl preferă ca primar pe Cătălin Cherecheş. Motive or fi, principii morale însă, ioc! Iar asta e o problemă gravă, cu rădăcini adînci, cu explicaţii antropologice. Din păcate, cazul Baia Mare e doar vizibil, dar nu excepţional. În fiecare judeţ au fost aleşi indivizi cu serioase probleme penale. Paternul educaţional se multiplică în toată România, de la o generaţie la alta, atît de disciplinat încît e de mirare că sînt şi unii care nu se aliniază. Dacă un primar acuzat de corupţie, aflat după gratii, poate fi reales cu un asemenea scor, orice e posibil. De ce ne-am mira că se fură bani, proprietăţi, că se dă şi se ia şpagă, că se cumpără examene şi funcţii, că se plagiază doctorate? Românii ştiu asta şi acceptă. Închid ochii pentru că aşa ştiu ei că se fac lucrurile din totdeauna. Nu este zi în care să nu aflăm că l-au mai prins pe unul. Procurorii anticorupţie din Iaşi l-au reţinut marţi pentru 24 de ore pe Dan-Florin Drugă, avocat în cadrul Baroului Iaşi, prodecan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi şi titular de curs la disciplinele Teoria Generală a Dreptului şi Drept Penal, fiind acuzat de luare de mită. Mai mult dispreţ faţă de lege nici că se poate. Vorba „fă ce-ţi spune popa, nu ce face popa” e străveche. Adaptată la zilele noastre, ar putea suna „fă ce zice legiuitorul, nu ce face legiuitorul”. În atare condiţii, de ce ne-ar mira că românii apreciază un puşcăriaş? Sîntem putrezi. Nu ne mai facem bine…







