În vara lui 2008, imediat după ce a cîştigat preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur promitea că vor curge lapte şi miere. Laptele şi mierea urmau să curgă pe toate drumurile. Pe acelea existente, dar şi pe cele care urmau să se facă. Binenţeles, pet-urile şi butoaiele în care erau aduse laptele şi mierea urmau să fie aruncate la groapa ecologică de gunoi de la Moara. Sîntem la jumătatea anului 2011 şi nici măcar prima celulă a gropii de gunoi nu e gata. Cică o să fie terminată undeva pe la începutul anului 2012. Înainte de alegerile generale din toamna lui 2008, Gheorghe Flutur inaugura lucrările la şoseaua de centură a Sucevei. Şantierul drumului care începe la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni şi ar trebui să se sfîrşească la intrarea în comuna Pătrăuţi a fost vizitat de-a lungul timpul de primul ministru, de ministrul Transporturilor şi de alţi guvernanţi pe care preşedintele PDL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, i-a adus pe la Suceava. Şoseaua de centură are o lungime de 13,2 kilometri şi ar fi trebuit să fie gata pe 15 august 2011. Numai că, aşa cum se întîmplă cu toate lucrările de la noi din ţară, termenul nu va fi respectat. Directorul firmei constructoare „Colas” Iaşi, Dumitru Hanganu, a declarat că, cel mai probabil, drumul va fi gata la începutul anului viitor. Asta pentru că au fost probleme legate de exproprieri, dar şi fiindcă nu mai sînt bani. Deci, vorbim de cîţiva kilometri de drum care trebuie făcuţi în judeţul condus de prim-vicepreşedintele la nivel naţional al principalului partid de guvernămînt. Deci, vorbim despre un judeţ în care şef este liderul unui partid care în România are toate pîrghiile în plan politico-administrativ. Are Preşedinţie, Guvern, BNR, FMI, Curtea Constituţională, Preşedinţia Consiliului Judeţean, etc. De aceea, eu nu cred că România are nevoie de o nouă hartă administrativ-teritorială, ci de cu totul altceva.






