Oul de la capătul tunelului

Să știți că oul e bine mersi. Oul ăla de-a intrat în Academia Recordurilor. Atenție, în Academia Recordurilor, nu în Cartea Recordurilor, academia asta fiind sora săracă a cărții. De fapt, nu e chiar așa săracă, pentru că încasează bani pentru a emite niște hîrtii cu care unii și alții să se fudulească. Orice sat din lumea asta poate ajunge în Academia Recordurilor în schimbul unei sume de bani. Poate ajunge cu cel mai lung castravete, cu cea mai grosă pară, cu cel mai frumos cireș ori cu cea mai în vîrstă capră. Suceava a ales să se dea maare cu cel mai mare ou de Paște. Un ou care a fost sfințit de un sobor de preoți în aplauzele enoriașilor. După ce la început a tronat în centrul Sucevei lîngă fîntîna arteziană de la ”Union”, oul a fost azvîrlit la Cetatea de Scaun. Însă, nu în Cetate. Nici măcar nu ar fi locul lui acolo. Oul uriaș de pe care a început să se cojească plasticul desenat este pe platoul Cetății, undeva în fundul acestuia. La Suceava avem de-a face cu oul de la capătul tunelului. Un tunel format din mașini parcate de o parte și de alta a parcării cu pietriș. Mașinile aduc turiști la Cetate, la Muzeul Satului sau la terasa domnului Popescu. Oul stă stingher în fundul parcării și așteaptă să-l bage și pe el în seamă cîte cineva. Și-l bagă unii și alții. Mai vin fete și băieți care se fotografiază la ou și în ziua de astăzi. Doar Facebook-ul suportă orice. Deci, oul cel kitchios încă atrage. Dacă e pe așa și dacă tot a costat o grămadă de bani confecționarea acestuia și introducerea sa în Academia Recordurilor, atunci să facă bine Consiliul Județean să-l tragă mai spre drum. Și să pună și o taxă de fotografie. Măcar să scoată niște bani de pe urma acțiunii propagandistice făcută în urmă cu vreo 10 ani.