O nouă reușită a administrației Rîmbu. O foarte mare reușită, date fiind importanța obiectivului și consistenta suplimentare de fonduri. Un comunicat cît se poate de sec și de tehnic al Primăriei conduse de Vasile Rîmbu spune așa: ”În data de 16 septembrie 2026, în cadrul ședinței Comitetului Tehnico-Economic (CTE) desfășurate la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a fost prezentat și avizat Studiul de Fezabilitate revizuit aferent contractului de proiectare și execuție pentru obiectivul <Sală Polivalentă 5.000 locuri, municipiul Suceava, județul Suceava>. Totodată, au fost avizate și dotările suplimentare solicitate de Municipiul Suceava, respectiv: – sistem de stocare a energiei electrice; – sistem suplimentar de sonorizare, performant, pentru evenimente; – suprafețe de joc interschimbabile. Valoarea estimată a acestor dotări este de aproximativ 14 milioane de lei, inclusiv TVA, iar costurile vor fi suportate de Compania Națională de Investiții (CNI). Potrivit estimărilor actuale, lucrările executate prin CNI urmează să fie finalizate în aproximativ 5 luni, în timp ce Municipiul Suceava va finaliza lucrările aferente parcării într-un termen de maximum 3 luni”.
Este de aplaudat? Da, dar și nu. Sînt aproape 2 ani de zile de cînd în fruntea Primăriei se află Vasile Rîmbu, iar polivalenta cu 5.000 de locuri de la ieșirea din Suceava spre Făticeni ar fi trebuit să reprezeinte o prioritate. Vorbim despre o investiție de 35 de milioane de euro a Ministerului Dezvoltării Regionale. Vorbim despre cea mai mare și mai frumoasă sală polivalentă din regiunea Moldova. Sala ar fi trebuit dată în folosință în toamna anului trecut, dar aceasta nu va fi deschisă decît poate în primăvara anului viitor. Primăria Suceava nu a fost în stare nici pînă în ziua de astăzi să facă un drum de acces pînă la sală și parcare. Primăria face în așa fel încît să mai treacă o iarnă fără să aibă pe cap și problema întreținerii polivalentei, care va fi costisitoare mai ales în sezonul rece. Apoi, cu cît trece timpul, cu atît lumea va avea impresia la momentul inaugurării că aceasta reprezintă o realizare deosebită a administrației Rîmbu. Cel care s-a zbătut să aducă proiectul polivalentei la Suceava și care a insistat ca acesta să se deruleze într-un ritm susținut a fost ex-primarul Ion Lungu. Cum ar veni, Ion Lungu a făcut tortul, iar acum vine Vasile Rîmbu care va pune lumînările și va sufla în ele în aplauzele publicului.
Suplimentarea de fonduri pentru polivalentă reprezintă o realizare, una de ultimă oră care încearcă să acopere un eșec, cel al nepunerii în funcțiune a celei mai mari și mai frumoase săli polivalente din regiunea Moldova.







