Doi ani de zile a fost rectorul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, care înseamnă o instituție cu sute de cadre didactice și personal auxiliar și cu peste 11.000 de studenți.
Anterior, timp de 12 ani, fusese prorector al universității sucevene.
A fost mereu pentru diversificarea ofertei educaționale și pentru învățămîntul dual, deci știe încotro merge piața muncii.
A studiat și a făcut cercetare în Statele Unite ale Americii, deci este cu America.
A făcut cercetare în Germania și a lucrat cu foarte multe fonduri europene, deci este și cu Europa.
A văzut lumea și a vorbit cu lumea, și nu doar ca turist, ci și ca student, cercetător, profesor universitar și conducător de instituție academică.
A fost numit ministru al Educației pe filiera PNL, însă nu este membru de partid. Atitudinea afișată de-a lungul timpului a arătat că prin vene îi curge și sînge de userist. Pe de altă parte, de-a lungul timpului, ca prorector și ca rector, a demonstrat că poate colabora cu oricine, indiferent de culoarea politică a respectivului. Deci, se poate spune că este un tehnocrat.
Are putere de muncă foarte mare, se pricepe să negocieze și are curajul răspunderii. Nu este o fire conflictuală. De aceea, ar putea fi acceptat și de unii, și de alții, și de PNL, și de PSD, și de USR, și de UDMR, și de minorități.
Dacă ar fi vorba ca Guvernul României să fie condus în această perioadă tulbure de un tehnocrat, suceveanul Mihai Dimian, actualul ministru al Educației, ar putea fi o variantă.









